De-a soarecele si pisica

       As vrea sa fiu intr-un teatru de papusi. Mirosul de lemn invechit sa-mi infunde narile, scaunele subrede sa paraie la inchiderea unei usi. Nu conteaza care usa, cadrul principal sunt eu, nu decorul. Imi asum imperfectiunile, asimetria gandurilor, tot ce tine de viata moarta. Ati citit bine: viata moarta! De ce moarta? Pentru ca asa vreau eu, doar sunt intr-un teatru de papusi. Viata mea moarta e asemeni unui ghiocel . Rasare din nimic si se zbate pentru a supravietui in conditii ostile. Exact asta sunt si eu. Un nimic, o umbra nesemnificativa, in lupta cu mine...

          Inca un parait se aude din spate. Intra cineva, nu vad pana acolo. Intreb grabit : 

- Cine esti ?!

Nu raspunde...se apropie. E o printesa? Frumusetea ei ma face sa ma simt confuz. Pleoapele devin brusc mai grele decat intregul meu corp, gura imi amorteste, obrajii ii simt ca dupa un meci de box. E superba, totusi ma face sa ma simt ciudat. Ea e responsabila. Se apropie, ma ia de mana si, in loc sa ma sarute, ma musca usor de obraz. Apoi ma trage spre ea, doar ca sa ma impinga inapoi. Ii zaresc zambetul perfect. Ma ia in brate si-mi sopteste usor: N-am sa plec niciodata de langa tine! As fi vrut sa-i raspund, dar n-am putut. O strang in brate. Realizez ca e de fapt iubita mea, printesa din teatrul de papusi. A stat ascunsa lasandu-ma sa-mi traiesc visul, dar cand a aparut, totul s-a transformat in ceva divin. E realitate. Traiesc ce visez, devin perfect datorita ei. De ea aveam nevoie ca sa fac fata conditiilor ostile- asemeni unui ghiocel. E tot ce am, tot ce iubesc. E iubita mea !