Limbi desfrânate

        Aud zilnic oameni care spun prostii. Când spun prostii, nu mă refer la înjurături, ci la lucruri aberante, fără niciun rost, spuse doar de dragul de a fi spuse. Lucruri care pot incrimina anumite persoane sau le pot pune într-o lumină proastă. Judecata noastră strâmbă, de multe ori in necunoştinţă de cauză , poate aduce multe neplăceri. De ce? Pentru că orice lucru spus aiurea despre ceva sau cineva , aduce o serie de pete negre în viziunea celorlalţi despre acel ceva, respectiv cineva.

     

        Aţi păţit vreodata asta? S-a spus vreodata despre voi că sunteţi într-un anumit fel, chiar dacă nu sunteţi? Dacă da, cum v-aţi simţit? Sunt sigur că nu foarte bine. Aceste lucruri, spuse de multe ori fără nicio noimă, pot influenţa prima impresie facută într-un cerc nou, de exemplu într-un colectiv. Tu ştii cum eşti , de fapt, însa, cei care aparţin deja colectivului işi creeaza la un moment dat o imagine de ansamblu despre tine, înainte sa te cunoască în adevaratul sens al cuvantului.

      Ca să ma fac şi mai bine inteles, am să vă explic o situaţie prin care au trecut (cred) foarte mulţi, nu numai eu: îţi faci un prieten . Începeţi să va apropiaţi din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului. După o perioadă de timp, vezi că devine din ce în ce mai deschis cu tine, îţi povesteşte cât mai multe lucruri. Capată încredere în tine. Apoi, din senin , îţi spune că nu te credea aşa. Că anumite persoane i-au dat de inţeles că tu, de fapt, erai un încrezut şi un arogant, o persoană nesuferită, exact opusul a ceea ce eşti acum.

     Aşa se întampla cu majoritatea. De asta, mulţi oameni au probleme atunci când trebuie să se integreze într-un mediu social nou ( exceptând timiditatea şi principiile  care nu sunt comune cu cele ale mediului respectiv). Oamenii te catalogheaza înainte să te cunoască. Asta din cauza celor care se învart in aceleaşi cercuri ca şi tine. O primă impresie bună este bine-venită întotdeauna. Chiar dacă sunteţi etichetaţi greşit de anumite persoane, schimbaţi asta cât mai repede posibil.O puteţi face, nu e nimic rău în asta. Totul depinde de voi.

 

Oameni comozi

      Toţi avem de făcut câte ceva. Timpul şi spaţiul sunt irelevante, mereu se găseşte ceva de lucru. Însă, atunci când avem de făcut ceva foarte important, oamenii devin stresaţi. Totul se schimbă, apare tensiunea aceea specifică muncii sub presiune, de parcă daca nu suntem aşa agitati, nu vom reuşi niciodată sa realizăm ce ne-am propus.

       De ce devin oamenii aşa? Uneori, în anumite circumstanţe, evoluţia noastră profesională, mentală, spirituală (indiferent de natura ei) poate depinde de acel lucru. Suntem incarcaţi cu tensiune, o tensiune canalizată spre lucrul care trebuie dus până la capăt. Suntem presaţi de griji, ştim ca trebuie sa iasă bine, ştim că trebuie sa nu ratăm ocazia de a evolua în ochii noştri şi ai celor din jurul nostru. E o motivaţie ce ne îndeamnă să avansăm, să mai urcăm incă o treaptă. Totuşi, toată energia asta negativă e bună la ceva? Cred că nu prea.

      Vouă vă place să lucraţi cu oameni stresaţi? Mie nu. Urăsc să mă grăbesc când nu e cazul! Nu aduce nimic bun, doar mici greşeli,care până la sfârsit fac munca mea să pară un lucru în zadar. E greu să-ţi stăpâneşti emoţiile intr-un loc in care toată lumea se grabeşte, ţipa, urlă, zbiară şi nimeni nu ascultă ce ai tu de spus. E greu sa te concentrezi asupra muncii pe care o faci. E o risipă de timp. E incomod si totodata inutil. Sau aproape inutil
.

        Mi-aş dori ca toata lumea sa fie relaxată atunci cand are ceva de facut. Când eşti incărcat cu energie pozitivă, cand eşti bine-dispus şi optimist, lucrurile merg altfel. E mai uşor să te focusezi asupra a ceea ce ai de facut. E mai uşor pentru creierul tău sa perceapă şi să proceseze informaţia. In plus, te simţi mult mai bine când ştii că fără mari bătăi de cap ai reuşit să termini ce ţi-ai propus.

        Încerc sa fiu autodidact, să mă educ, să las deoparte stresul, să mă las purtat de val. Atunci când ai ceva de facut, fă-l cu bucurie, încearcă să fii cât mai relaxat si concentrează-te doar pe lucrurile care au într-adevăr nevoie de atenţie sporită. Stresul , tensiunea, cearta şi urletele nu necesită atenţie, ci ignorare deplină.

Inspiratia

      Vad zilnic oameni creativi. Personalitati spontane care zburda printre noi, de multe ori neobservate. Fiecare om e creativ in felul lui. Inspiratia nu tine doar de cat de bine stii sa-ti alegi cuvintele pentru a compune o fraza siropoasa ori o scrisoare frumoasa.  Inspiratia are originile ei. Tine de sufletul nostru. 

         Creativitatea noastra, vreau sa cred ca vine dintr-un spatiu launtric. Un fel de beci, slab iluminat, dar cu un aer placut. Un parfum ales pe gusturile mucoasei noastre olfactive. O aroma dulce, putin intepatoare, capabila sa-ti faca porii sa vibreze la fiecare gest ce anticipeaza un lucru nou, o idee sau un gand nespus pana atunci. 

        Cum mi-a venit ideea sa scriu despre inspiratie? Simplu ! Acum zece minute frunzaream 2 bloguri (in paralel), nestiind despre ce sa scriu. Nimic de acolo nu avea legatura cu inspiratia.Aveau tematici diferite, unul vorbind despre arta culinara, celalalt despre mecanica auto. In afara unui mix amanuntit de ingrediente mai mult sau mai putin picante, nu aveau nimic in comun. Totusi, ca sa scrii despre ceva, ai nevoie de inspiratie. Inspiratia vine cautand. Atunci cand stii ce cauti, e mult mai usor sa ai acces la informatie. O gasesti, pur si simplu. Ai un punct de plecare si o destinatie bine stabilita. Asadar, inspiratia tinde sa fie punctul meu de finish. Nu, nu acum, ci poate intr-un viitor putin mai departat. 

     De ce creeaza oamenii diferite lucruri? Pentru ca sunt inventivi. Romanii, in general, sunt foarte inventivi. Probabil v-ati vazut bunicii reparand celebra Dacie in mijlocul drumului cu un patent si doua sarme. Daca n-ati vazut asta, poate ati vazut cum bunicile voastre, inarmate cu multa rabdare si voie-buna , v-au crosetat vreo pereche de botosi pe care ii aveti si acum. Sau cum taticii vostri va construiau tot felul de jucarii sau obiecte pentru a va face sa va simtiti intr-un anume fel impliniti. Totul tine de inspiratie. Nu e chiar atat de greu sa fii original. Ai nevoie de vreo patru-cinci neuroni in stare activa si cam asta-i tot. Altii au construit vapoare, noi nu putem fi originali? Mirosul de "autentic" , "de propriu si personal" cred ca era, de fapt, parfumul din beci :) .

      

      

De-a soarecele si pisica

       As vrea sa fiu intr-un teatru de papusi. Mirosul de lemn invechit sa-mi infunde narile, scaunele subrede sa paraie la inchiderea unei usi. Nu conteaza care usa, cadrul principal sunt eu, nu decorul. Imi asum imperfectiunile, asimetria gandurilor, tot ce tine de viata moarta. Ati citit bine: viata moarta! De ce moarta? Pentru ca asa vreau eu, doar sunt intr-un teatru de papusi. Viata mea moarta e asemeni unui ghiocel . Rasare din nimic si se zbate pentru a supravietui in conditii ostile. Exact asta sunt si eu. Un nimic, o umbra nesemnificativa, in lupta cu mine...

          Inca un parait se aude din spate. Intra cineva, nu vad pana acolo. Intreb grabit : 

- Cine esti ?!

Nu raspunde...se apropie. E o printesa? Frumusetea ei ma face sa ma simt confuz. Pleoapele devin brusc mai grele decat intregul meu corp, gura imi amorteste, obrajii ii simt ca dupa un meci de box. E superba, totusi ma face sa ma simt ciudat. Ea e responsabila. Se apropie, ma ia de mana si, in loc sa ma sarute, ma musca usor de obraz. Apoi ma trage spre ea, doar ca sa ma impinga inapoi. Ii zaresc zambetul perfect. Ma ia in brate si-mi sopteste usor: N-am sa plec niciodata de langa tine! As fi vrut sa-i raspund, dar n-am putut. O strang in brate. Realizez ca e de fapt iubita mea, printesa din teatrul de papusi. A stat ascunsa lasandu-ma sa-mi traiesc visul, dar cand a aparut, totul s-a transformat in ceva divin. E realitate. Traiesc ce visez, devin perfect datorita ei. De ea aveam nevoie ca sa fac fata conditiilor ostile- asemeni unui ghiocel. E tot ce am, tot ce iubesc. E iubita mea !

Prietenie

       De cateva zile ploua incontinuu. Ma simt ca un arbore tropical in anotimpul ploios. O umbrela mi-ar prinde tare bine... De ce o umbrela? Pentru ca ar fi utila, practica, poate chiar simpatica. Oricum ar fi, probabil va intrebati ce legatura are umbrela cu prietenia. Hai sa va explic.

     O umbrela reprezinta un scut. Un obiect protector in fata stropilor grei de ploaie, sau in fata razelor fierbinti de soare in zilele de iulie. Poate chiar si impotriva fulgilor de nea repeziti de viscol spre fetele noastre fragile.O umbrela poate avea forme si culori diferite. De asemenea, greutatea ei poate varia. Acelasi lucru se intampla si cu prietenia. O comoara sufleteasca, greu de gasit , totusi usor de intretinut. Prietenia este o umbrela. Avand ca origine doua trupuri sarace, prietenia - umbrela noastra, acopera tot ce e frumos in jurul acestor trupuri. Reusind sa construiasca o legatura intre sufletele jilave ale celor doua trupuri, tot ce se petrece in jurul lor este inchis intr-o camera. O camera a amintirilor. Camera devine la randul ei o simpla portiune in intregul palat. Palat al carei temelie o reprezinta prietenia, umbrela noastra. Prietenia se cladeste in timp, se intareste si se pretuieste, uneori chiar cu pretul vietii. Oare merita? Eu sunt sigur ca da. O prietenie e menita sa alunge problemele, sa aduca un plus de energie in relatia dintre cele doua persoane care o impart. Este datoria "umbrelei" sa se deschida la timpul potrivit si sa-i protejeze pe cei care o impart de lacrimi reci si ude, zambete uscate lipsite de lumina, sau amintiri uitate, pierdute in trecut. Un suflet curat duce la o prietenie curata asa cum o umbrela buna te poate apara de ploaie.

Probleme

          Oameni. Animale. Hazarduri. Catastrofe. Intamplari nefericite. Toate pot insemna la un moment dat probleme. Ce sunt de fapt problemele?
   Imi place sa cred ca problemele reprezinta un flux de energie negativa spre constiinta noastra. Un fel de substanta coroziva ce sapa in mintea noastra, aducand cu ea emotii aproape moarte, stress, tensiune, depresie si multe altele. Un om cu probleme este destul de usor de remarcat. De ce? Pentru ca nu mai are nicio sclipire in ochi. Fata-i este lasata, pometii uscati, gura stramba. O figura asimetrica rapusa de durere. Un suflet schingiuit ca un caine prins la furat. O urma, o umbra saracacioasa in cautarea sperantei. Luminita din capatul tunelului este mascata de umbra facuta de peretii murdari, inchisi. Umezeala de pe jos face si mai greu de parcurs drumul. Oricum ar fi, luminita aceea chioara, poate fi vazuta in multe moduri. Poate fi familie, prieten, o functie inalta, un vis aproape implinit. Orice! Luminita aceea, pentru toate sufletele astea ambulante, lipsite de speranta, de nadejde, nu reprezinta un cap de linie, ci un nou inceput. O motivatie. Ceva ce odata atins, deschide alte porti spre o viata mai buna. Insa, marele mister pentru cei ce se confrunta cu problemele este solutia. Ce putem face sa le depasim? Toate au o rezolvare? De ce ti s-a intamplat tie si nu vecinului tau?
      Tind sa cred ca toate lucrurile se intampla cu un rost. Aproape toate problemele au o rezolvare, chiar daca aparent nu se observa niciun mod prin care se poate scapa de ele. Ar trebui sa ne gandim la ce iubim. La ce ne face fericiti. Merita sa renuntam la tot din cauza unui obstacol? Viata este un obstacol. Viata e o lupta continua pe mai multe fronturi, pornind de la medicina, tehnologie pana la iubire, liniste sufleteasca etc. Si chiar daca viata este o lupta, prin ea ne bucuram. Traim, mancam, vedem, plangem, radem, injuram printre dinti, blestemam,alteori ucidem. Daca viata ar fi o problema, ar merita sa renuntam la ea?
  Altii spun ca au multe probleme, nu una singura. Apare starea de depresie, gandirea este incetosata, perspectivele se ingusteaza, apare monotonia. Tensiunea este din ce in ce mai mare. Ar fi bine sa le luati pe rand. Daca din 10 probleme, intr-un interval destul de scurt rezolvati mai mult de jumatate, starea voastra se va schimba radical. Va veti recapata increderea de sine. Veti fi mai fericiti.
  Unele probleme pot fi extrem de greu de depasit, insa nu imposibil. Cautati solutii, gasiti alternative. Nu toate problemele pot fi rezolvate in acelasi mod prin care au fost create !

Schimbare

E timpul pentru o schimbare. Un amestec pervers de ganduri si idei, de cele mai multe ori intunecate, imi invadeaza capul . M-am transformat, ajutat de falsitatea celor din jur. Observ ca devin vulnerabil in ochii celorlalti, chiar si in ai mei. Odata cu acceptarea persoanelor false in umila mea viata, invitandu-i cu bratele deschise in intimitatea mea, nu fac decat sa ma ranesc. Sunt luat de prost uneori. Alteori devin patetic, jalnic, enervant, arogant cu persoane ce se cred superioare. Nu mai am nevoie de asta. Ma ratez constient urmand drumuri mult prea lungi si pline de obstacole ce conduc spre un complex. Un principiu gresit.
           "Oare asta-i costul care ttrebuie platit s-o ard in circul vostru? Zi-mi, care-i rostul?" - Un vers dintr-o melodie simpla. Un vers ce pe mine ma motiveaza. Cati dintre voi si-au pus intrebarea : "cine vreau sa fiu cu adevarat?" si cati dintre voi au fost capabili sa-si raspunda. O parte foarte mare dintre persoanele care-si stabilesc un tel in viata esueaza lamentabil fara sa ajunga nici macar la jumatatea drumului. Sunt de parere ca nu-s motivati. Nu indeajuns incat sa treaca de obstacole. Constiinta-i cea mai complexa parte a sistemului nostru. O lupta cu noi insine ce ne face sa pierdem usor in fata unor principii false, gresite. NU AVEM NEVOIE SA PIERDEM !!! Suntem cine vrem noi sa fim, facem ceea ce ne dorim sa facem si putem ajunge unde ne dorim sa ajungem ! Nu trebuie sa avem parinti plini de bani ! Nu trebuie sa profitam de persoanele din jurul nostru. Nu trebuie sa asteptam momentul perfect! Nu trebuie sa facem parte dintr-un cerc cu influenta! Suntem perfecti!!!
    Odata ce ne construim momentul perfect, nu putem esua ! Exista un milion de lucruri care ne pot motiva! Atunci cand esti motivat, teama ca vei esua dispare. Ramane doar speranta. Increderea poate construi stalpi din beton in sufletul nostru. Putem ajunge ceea ce ne dorim. Trebuie doar sa ne regasim in ceea ce facem. Trebuie sa iubim ceea ce facem.Asta ar putea fi schimbarea in bine asteptata de atata timp. Pentru mine, ecoul succesului a inceput sa rasune in urechile surde si amortite. Nu crezi ca e timpul sa il auzim cu totii ?!

Utopie...

Simt nevoia sa scriu. Am scris toata seara. Din pacate, multe dintre lucrurile pe care le-am scris n-au fost tocmai placute. Au facut rau. Eu fac rau. Personalitatea mea raneste. Caracterul meu este infect in unele momente. Oare toti patim asta? Sunt momente in care sufletul dicteaza dintr-o prisma distanta - un bol inchis ermetic plutind spre ceea ce se poate numi....pustiu. Un loc uscat, intunecat, lipsit de voiosia zilei de maine. Un loc al nimanui. Poate si alte suflete invelite in robe de entitati neidentificate plutesc pe langa al meu, totusi, sub pasii lui marunti, pe langa urmele bocancilor plini de moloz, nu adie decat o umbra schiloada de vant rece. Un fel de fior pe sira spinarii. Dar pe sira cui?..

   Molozul adunat in drumul spre nicaieri atarna greu. Ma dor picioarele....M-am saturat sa tot calc printre gunoaie si sa reconstitui drumurile altor suflete murdare. Ma murdaresc mai rau decat sunt. O singura urma de fericire ramane..acolo. In buricul sufletului. Unde-mi cresc aripi de fericire in fiecare zi. Un fulg marunt apare de fiecare data cand ma gandesc la ea. Poate intr-o zi vor creste atat de mari incat voi putea sa zbor din lumea asta intunecata, fara sa mai fiu nevoit sa ma tarasc printre atatea gunoaie.