Festin funebru

      Hai să indobitocim proştii ! Hai să ne indobitocim şi pe noi ! Hai să fim mai somnoroşi decât până acum ! Să ne dezlănţuim. Există droguri, curve, maşini de lux care ne fac cu ochiul la tot pasul. Se trag sfori pe bandă rulantă de la nimicuri si scursuri ale societăţii, la porcii din parlament şi su(s)puşii lor. De ce? Pentru că le e foame. Le e foame de bani, de avere, de putere, de influenţă.

     Hai să ne furăm între noi mai rău decât am facut-o până acum ! Să ne lăsăm pradă viciilor, să ne spargem capetele de pereţii caselor construite pe banii noştri. Să jucam şah cu pionii preşedintelui, iar când sare calul, să-l mai trecem o tura prin cartierele mărginaşe in care foamea urlă in maţele fiecarui copil nevinovat şi desculţ. Da, incă există asta, datorita lor !

    Vreau să merg la vânătoare in pădurile lui Ţiriac şi să împuşc o sută de porci. Nu, nu porci mistreţi, ci porci de birou, porci cu salarii plătite din veniturile părinţilor noştri . Aş sări cu paraşuta (de Udrea) de zece ori pe zi de la trei mii de metri altitudine şi aş inregistra zgomotul făcut de ţeasta ei gingaşa cand atinge cea mai inalta si dură bordură din Romania. Apoi aş ingropa-o în gropile de pe şoseaua principală. Un adevarat punct turistic, nu-i aşa ?

   Sunt mic şi nu înţeleg nimic, totuşi, eu vreau să mă ridic. Nu vreau să fiu condus de vaci, de porci mistreţi şi mercenari care şi-ar omorî familia pentru un pumn de bani. Fă-le jocul cu propriile tale reguli !

    

Limbi desfrânate

        Aud zilnic oameni care spun prostii. Când spun prostii, nu mă refer la înjurături, ci la lucruri aberante, fără niciun rost, spuse doar de dragul de a fi spuse. Lucruri care pot incrimina anumite persoane sau le pot pune într-o lumină proastă. Judecata noastră strâmbă, de multe ori in necunoştinţă de cauză , poate aduce multe neplăceri. De ce? Pentru că orice lucru spus aiurea despre ceva sau cineva , aduce o serie de pete negre în viziunea celorlalţi despre acel ceva, respectiv cineva.

     

        Aţi păţit vreodata asta? S-a spus vreodata despre voi că sunteţi într-un anumit fel, chiar dacă nu sunteţi? Dacă da, cum v-aţi simţit? Sunt sigur că nu foarte bine. Aceste lucruri, spuse de multe ori fără nicio noimă, pot influenţa prima impresie facută într-un cerc nou, de exemplu într-un colectiv. Tu ştii cum eşti , de fapt, însa, cei care aparţin deja colectivului işi creeaza la un moment dat o imagine de ansamblu despre tine, înainte sa te cunoască în adevaratul sens al cuvantului.

      Ca să ma fac şi mai bine inteles, am să vă explic o situaţie prin care au trecut (cred) foarte mulţi, nu numai eu: îţi faci un prieten . Începeţi să va apropiaţi din ce în ce mai mult, odată cu trecerea timpului. După o perioadă de timp, vezi că devine din ce în ce mai deschis cu tine, îţi povesteşte cât mai multe lucruri. Capată încredere în tine. Apoi, din senin , îţi spune că nu te credea aşa. Că anumite persoane i-au dat de inţeles că tu, de fapt, erai un încrezut şi un arogant, o persoană nesuferită, exact opusul a ceea ce eşti acum.

     Aşa se întampla cu majoritatea. De asta, mulţi oameni au probleme atunci când trebuie să se integreze într-un mediu social nou ( exceptând timiditatea şi principiile  care nu sunt comune cu cele ale mediului respectiv). Oamenii te catalogheaza înainte să te cunoască. Asta din cauza celor care se învart in aceleaşi cercuri ca şi tine. O primă impresie bună este bine-venită întotdeauna. Chiar dacă sunteţi etichetaţi greşit de anumite persoane, schimbaţi asta cât mai repede posibil.O puteţi face, nu e nimic rău în asta. Totul depinde de voi.

 

Oameni comozi

      Toţi avem de făcut câte ceva. Timpul şi spaţiul sunt irelevante, mereu se găseşte ceva de lucru. Însă, atunci când avem de făcut ceva foarte important, oamenii devin stresaţi. Totul se schimbă, apare tensiunea aceea specifică muncii sub presiune, de parcă daca nu suntem aşa agitati, nu vom reuşi niciodată sa realizăm ce ne-am propus.

       De ce devin oamenii aşa? Uneori, în anumite circumstanţe, evoluţia noastră profesională, mentală, spirituală (indiferent de natura ei) poate depinde de acel lucru. Suntem incarcaţi cu tensiune, o tensiune canalizată spre lucrul care trebuie dus până la capăt. Suntem presaţi de griji, ştim ca trebuie sa iasă bine, ştim că trebuie sa nu ratăm ocazia de a evolua în ochii noştri şi ai celor din jurul nostru. E o motivaţie ce ne îndeamnă să avansăm, să mai urcăm incă o treaptă. Totuşi, toată energia asta negativă e bună la ceva? Cred că nu prea.

      Vouă vă place să lucraţi cu oameni stresaţi? Mie nu. Urăsc să mă grăbesc când nu e cazul! Nu aduce nimic bun, doar mici greşeli,care până la sfârsit fac munca mea să pară un lucru în zadar. E greu să-ţi stăpâneşti emoţiile intr-un loc in care toată lumea se grabeşte, ţipa, urlă, zbiară şi nimeni nu ascultă ce ai tu de spus. E greu sa te concentrezi asupra muncii pe care o faci. E o risipă de timp. E incomod si totodata inutil. Sau aproape inutil
.

        Mi-aş dori ca toata lumea sa fie relaxată atunci cand are ceva de facut. Când eşti incărcat cu energie pozitivă, cand eşti bine-dispus şi optimist, lucrurile merg altfel. E mai uşor să te focusezi asupra a ceea ce ai de facut. E mai uşor pentru creierul tău sa perceapă şi să proceseze informaţia. In plus, te simţi mult mai bine când ştii că fără mari bătăi de cap ai reuşit să termini ce ţi-ai propus.

        Încerc sa fiu autodidact, să mă educ, să las deoparte stresul, să mă las purtat de val. Atunci când ai ceva de facut, fă-l cu bucurie, încearcă să fii cât mai relaxat si concentrează-te doar pe lucrurile care au într-adevăr nevoie de atenţie sporită. Stresul , tensiunea, cearta şi urletele nu necesită atenţie, ci ignorare deplină.

Inspiratia

      Vad zilnic oameni creativi. Personalitati spontane care zburda printre noi, de multe ori neobservate. Fiecare om e creativ in felul lui. Inspiratia nu tine doar de cat de bine stii sa-ti alegi cuvintele pentru a compune o fraza siropoasa ori o scrisoare frumoasa.  Inspiratia are originile ei. Tine de sufletul nostru. 

         Creativitatea noastra, vreau sa cred ca vine dintr-un spatiu launtric. Un fel de beci, slab iluminat, dar cu un aer placut. Un parfum ales pe gusturile mucoasei noastre olfactive. O aroma dulce, putin intepatoare, capabila sa-ti faca porii sa vibreze la fiecare gest ce anticipeaza un lucru nou, o idee sau un gand nespus pana atunci. 

        Cum mi-a venit ideea sa scriu despre inspiratie? Simplu ! Acum zece minute frunzaream 2 bloguri (in paralel), nestiind despre ce sa scriu. Nimic de acolo nu avea legatura cu inspiratia.Aveau tematici diferite, unul vorbind despre arta culinara, celalalt despre mecanica auto. In afara unui mix amanuntit de ingrediente mai mult sau mai putin picante, nu aveau nimic in comun. Totusi, ca sa scrii despre ceva, ai nevoie de inspiratie. Inspiratia vine cautand. Atunci cand stii ce cauti, e mult mai usor sa ai acces la informatie. O gasesti, pur si simplu. Ai un punct de plecare si o destinatie bine stabilita. Asadar, inspiratia tinde sa fie punctul meu de finish. Nu, nu acum, ci poate intr-un viitor putin mai departat. 

     De ce creeaza oamenii diferite lucruri? Pentru ca sunt inventivi. Romanii, in general, sunt foarte inventivi. Probabil v-ati vazut bunicii reparand celebra Dacie in mijlocul drumului cu un patent si doua sarme. Daca n-ati vazut asta, poate ati vazut cum bunicile voastre, inarmate cu multa rabdare si voie-buna , v-au crosetat vreo pereche de botosi pe care ii aveti si acum. Sau cum taticii vostri va construiau tot felul de jucarii sau obiecte pentru a va face sa va simtiti intr-un anume fel impliniti. Totul tine de inspiratie. Nu e chiar atat de greu sa fii original. Ai nevoie de vreo patru-cinci neuroni in stare activa si cam asta-i tot. Altii au construit vapoare, noi nu putem fi originali? Mirosul de "autentic" , "de propriu si personal" cred ca era, de fapt, parfumul din beci :) .

      

      

De-a soarecele si pisica

       As vrea sa fiu intr-un teatru de papusi. Mirosul de lemn invechit sa-mi infunde narile, scaunele subrede sa paraie la inchiderea unei usi. Nu conteaza care usa, cadrul principal sunt eu, nu decorul. Imi asum imperfectiunile, asimetria gandurilor, tot ce tine de viata moarta. Ati citit bine: viata moarta! De ce moarta? Pentru ca asa vreau eu, doar sunt intr-un teatru de papusi. Viata mea moarta e asemeni unui ghiocel . Rasare din nimic si se zbate pentru a supravietui in conditii ostile. Exact asta sunt si eu. Un nimic, o umbra nesemnificativa, in lupta cu mine...

          Inca un parait se aude din spate. Intra cineva, nu vad pana acolo. Intreb grabit : 

- Cine esti ?!

Nu raspunde...se apropie. E o printesa? Frumusetea ei ma face sa ma simt confuz. Pleoapele devin brusc mai grele decat intregul meu corp, gura imi amorteste, obrajii ii simt ca dupa un meci de box. E superba, totusi ma face sa ma simt ciudat. Ea e responsabila. Se apropie, ma ia de mana si, in loc sa ma sarute, ma musca usor de obraz. Apoi ma trage spre ea, doar ca sa ma impinga inapoi. Ii zaresc zambetul perfect. Ma ia in brate si-mi sopteste usor: N-am sa plec niciodata de langa tine! As fi vrut sa-i raspund, dar n-am putut. O strang in brate. Realizez ca e de fapt iubita mea, printesa din teatrul de papusi. A stat ascunsa lasandu-ma sa-mi traiesc visul, dar cand a aparut, totul s-a transformat in ceva divin. E realitate. Traiesc ce visez, devin perfect datorita ei. De ea aveam nevoie ca sa fac fata conditiilor ostile- asemeni unui ghiocel. E tot ce am, tot ce iubesc. E iubita mea !

Prietenie

       De cateva zile ploua incontinuu. Ma simt ca un arbore tropical in anotimpul ploios. O umbrela mi-ar prinde tare bine... De ce o umbrela? Pentru ca ar fi utila, practica, poate chiar simpatica. Oricum ar fi, probabil va intrebati ce legatura are umbrela cu prietenia. Hai sa va explic.

     O umbrela reprezinta un scut. Un obiect protector in fata stropilor grei de ploaie, sau in fata razelor fierbinti de soare in zilele de iulie. Poate chiar si impotriva fulgilor de nea repeziti de viscol spre fetele noastre fragile.O umbrela poate avea forme si culori diferite. De asemenea, greutatea ei poate varia. Acelasi lucru se intampla si cu prietenia. O comoara sufleteasca, greu de gasit , totusi usor de intretinut. Prietenia este o umbrela. Avand ca origine doua trupuri sarace, prietenia - umbrela noastra, acopera tot ce e frumos in jurul acestor trupuri. Reusind sa construiasca o legatura intre sufletele jilave ale celor doua trupuri, tot ce se petrece in jurul lor este inchis intr-o camera. O camera a amintirilor. Camera devine la randul ei o simpla portiune in intregul palat. Palat al carei temelie o reprezinta prietenia, umbrela noastra. Prietenia se cladeste in timp, se intareste si se pretuieste, uneori chiar cu pretul vietii. Oare merita? Eu sunt sigur ca da. O prietenie e menita sa alunge problemele, sa aduca un plus de energie in relatia dintre cele doua persoane care o impart. Este datoria "umbrelei" sa se deschida la timpul potrivit si sa-i protejeze pe cei care o impart de lacrimi reci si ude, zambete uscate lipsite de lumina, sau amintiri uitate, pierdute in trecut. Un suflet curat duce la o prietenie curata asa cum o umbrela buna te poate apara de ploaie.

Probleme

          Oameni. Animale. Hazarduri. Catastrofe. Intamplari nefericite. Toate pot insemna la un moment dat probleme. Ce sunt de fapt problemele?
   Imi place sa cred ca problemele reprezinta un flux de energie negativa spre constiinta noastra. Un fel de substanta coroziva ce sapa in mintea noastra, aducand cu ea emotii aproape moarte, stress, tensiune, depresie si multe altele. Un om cu probleme este destul de usor de remarcat. De ce? Pentru ca nu mai are nicio sclipire in ochi. Fata-i este lasata, pometii uscati, gura stramba. O figura asimetrica rapusa de durere. Un suflet schingiuit ca un caine prins la furat. O urma, o umbra saracacioasa in cautarea sperantei. Luminita din capatul tunelului este mascata de umbra facuta de peretii murdari, inchisi. Umezeala de pe jos face si mai greu de parcurs drumul. Oricum ar fi, luminita aceea chioara, poate fi vazuta in multe moduri. Poate fi familie, prieten, o functie inalta, un vis aproape implinit. Orice! Luminita aceea, pentru toate sufletele astea ambulante, lipsite de speranta, de nadejde, nu reprezinta un cap de linie, ci un nou inceput. O motivatie. Ceva ce odata atins, deschide alte porti spre o viata mai buna. Insa, marele mister pentru cei ce se confrunta cu problemele este solutia. Ce putem face sa le depasim? Toate au o rezolvare? De ce ti s-a intamplat tie si nu vecinului tau?
      Tind sa cred ca toate lucrurile se intampla cu un rost. Aproape toate problemele au o rezolvare, chiar daca aparent nu se observa niciun mod prin care se poate scapa de ele. Ar trebui sa ne gandim la ce iubim. La ce ne face fericiti. Merita sa renuntam la tot din cauza unui obstacol? Viata este un obstacol. Viata e o lupta continua pe mai multe fronturi, pornind de la medicina, tehnologie pana la iubire, liniste sufleteasca etc. Si chiar daca viata este o lupta, prin ea ne bucuram. Traim, mancam, vedem, plangem, radem, injuram printre dinti, blestemam,alteori ucidem. Daca viata ar fi o problema, ar merita sa renuntam la ea?
  Altii spun ca au multe probleme, nu una singura. Apare starea de depresie, gandirea este incetosata, perspectivele se ingusteaza, apare monotonia. Tensiunea este din ce in ce mai mare. Ar fi bine sa le luati pe rand. Daca din 10 probleme, intr-un interval destul de scurt rezolvati mai mult de jumatate, starea voastra se va schimba radical. Va veti recapata increderea de sine. Veti fi mai fericiti.
  Unele probleme pot fi extrem de greu de depasit, insa nu imposibil. Cautati solutii, gasiti alternative. Nu toate problemele pot fi rezolvate in acelasi mod prin care au fost create !